Arbitrul careian Kovacs Istvan a povestit echipei ProSport drumul parcurs spre marea performanţă în arbitraj şi motivul pentru care s-a apucat de această meserie. Publicăm integral interviul apărut în ediţia de sâmbătă a Pro Sport, precum şi fotografii ce ne-au fost puse la dispoziţie prin amabilitatea colegului nostru sătmărean Daniel Remeş, autorul articolului.

Istvan Kovacs (26 de ani), cel mai tânăr arbitru internaţional din Europa, şi-a petrecut sărbătorile de iarnă alături de familie şi prieteni, la Carei. Într-una din dimineţile geroase ale acestui început de an, Istvan a acceptat provocarea ProSport de a ne dezvălui modul în care a ajuns arbitru, sacrificiile pe care ţi le cere o astfel de meserie, dar şi satisfacţiile ei.

Rep. - De ce te-ai apucat de arbitraj?

I.K. - M-a forţat tata (râde). Eu am făcut fotbal de la 11 ani şi până la 14 ani. Atunci, în timpul unui turneu final, comentam deciziile arbitrilor alături de tatăl meu, care mi-a spus că nu ar strica să îmi încerc norocul în acest domeniu. Aşa am făcut un curs de arbitraj şi la 15 ani m-am apucat de arbitraj.

Rep. - Cum a fost debutul tău ca central?

I.K. - S-a petrecut la 15 ani şi câteva luni, la un meci de Liga a V-a din judeţul Satu Mare (n.r. – Voinţa Lazuri – Unirea Pişcolt). În minutul 87 am acordat o lovitură liberă pentru oaspeţi, iar jucătorul gazdelor care a faultat m-a înjurat. I-am acordat imediat cartonaşul roşu şi de acolo până la a se forma un meleu în jurul meu nu a fost decât un pas. În toată această nebunie, fratele celui eliminat, un jucător de 40 de ani şi vreo 90 de kilograme (n.r. – Kovacs avea atunci doar 45 kg) a venit în faţa mea şi mi-a dat un cap în gură. Am picat imediat jos şi preţ de câteva minute mi-am pierdut cunoştinţa. Când mi-am revenit, m-am ridicat şi am fluierat finalul meciului.

Rep. - Jucătorul care te-a lovit ce a păţit?

I.K. - A fost judecat de Comisia de Disciplină a AJF Satu Mare şi a fost exclus din fotbal.

Rep. - Nu te-a speriat această întâmplare?

I.K - Nu. Deloc. Chiar dacă eram un copil pe atunci, nu am renunţat. Dacă aş fi renunţat la arbitraj după doar un meci, lumea ar fi spus despre mine că sunt un laş. A fost până la urmă şi o chestiune de orgoliu.

Rep. - Cu ce alte incidente te-ai mai confruntat de-a lungul carierei­?

I.K. - Bătăi nu am mai primit niciodată de atunci. Mi s-a întâmplat ca la unele meciuri din Liga a V-a şi a IV-a unii jucători să vină la meci beţi. Îmi aduc aminte că un jucător mirosea de la cinci metri a băutură. De cum l-am simţit i-am spus antrenorului să-l schimbe imediat, că altfel îi dau cartonaş roşu.

Rep. - Au fost meciuri înaintea cărora ai fost solicitat să ajuţi o echipă sau alta?

I.K. - Da. Acum şase ani, pe când eram la un meci de Liga a III-a. Înaintea jocului, a venit cineva la mine şi mi-a spus că ei, care erau proaspăt promovaţi din Liga a IV-a, sunt învăţaţi să fie ajutaţi la meciurile de acasă. Eu i-am tăiat-o rapid şi i-am spus că acum erau în Liga a III-a şi, mai mult, oricine ar fi fost, nu aş face aşa ceva niciodată.

Rep. - Care a fost primul joc ca central de mare importanţă?

I.K. - În 2007 am primit să arbitrez la centru Supercupa dintre Dinamo şi Rapid. Am primit vestea în timpul unei consfătuiri a arbitrilor de la Casa Fotbalului. Am rămas pur şi simplu şocat când am auzit că eu voi arbitra un meci de o asemenea importanţă, pe cel mai mare stadion din ţară. Ţin minte că i-am avut asistenţi pe Oniţa şi pe Nica, care m-au ajutat cu sfaturi şi cu încurajări înainte de joc. Am dus meciul la bun sfârşit, dar în ultimele 10 minute (n.r. – meciul a fost decis după prelungiri şi lovituri de la 11 metri) de abia mă mai ţineam pe picioare.

Rep. - A fost vreun meci la finalul căruia să te caute vreun preşedinte sau vreun patron şi să-ţi reproşeze că i-ai defavorizat la o fază anume?

I.K. - Nu. Niciodată nu m-am întâlnit cu nimeni. Nici măcar pe Gigi Becali nu l-am văzut niciodată în realitate.

Rep. - Te deranjează când lumea te înjură pe stadion?

I.K. - Nu. Dimpotrivă. Mă motivează. Chiar nu mă simt bine dacă nu sunt înjurat cel puţin o dată într-un meci. Vorbesc serios!

Rep. - Ce jucători te-au impresionat cel mai mult­?

I.K. - Alexa, Ionel Ganea, Dani Coman şi Marius Constantin sunt jucători cu o personalitate puternică. Pe Ganea l-am şi eliminat la primul meu meci din Liga I.

Rep. - Nu ţi-a fost teamă să-l elimini, să nu păţeşti precum Dorin Mudura?

I.K. - (Râde) Nu. Chiar după ce i-am dat roşu, Ganea mi-a întins mâna şi a ieşit calm de pe teren.

Rep. - Cum faci să te menţii mereu în formă?

I.K. - În fiecare zi fac două antrenamente. Fac alergare o oră şi jumătate şi apoi merg la sală, unde trag de fiare tot cam atât timp.

Rep. - Cât aleargă un arbitru în timpul unui meci?

I.K. - Eu am măsurat distanţa alergată la două meciuri din toamna anului trecut. La Gaz Metan cu Universitatea Craiova am alergat 11,5 kilometri, iar la meciul Bistriţa – Timişoara, care a fost ceva mai alert, am alergat 14 kilometri.

Rep. - Se poate trăi doar din arbitraj?

I.K. - Categoric nu. Cariera de arbitraj este destul de scurtă şi chiar dacă eşti la un nivel ridicat trebuie să mai faci ceva pe lângă pentru a putea trăi. Eu, când nu arbitrez, sunt profesor de educaţie fizică şi sport la Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” din Carei, unde am cinci clase.

Rep. - Cum e privită educaţia fizică de către tineri în ziua de azi?

I.K. - Copiii nu mai au nicio motivaţie să facă mişcare. Îi văd pe mulţi că sunt sănătoşi tun şi vin la mine cu diverse scutiri medicale. Principala vină aici este a părinţilor care nu realizează cât de mult pierde un copil sărind peste orele de educaţie fizică şi mai ales nefăcând mişcare.

Rep. - La un moment dat s-a discutat despre posibilitatea ca arbitrii să primească banii direct în cont şi nu în plic. Tu cum preferi?

I.K. - Aş prefera să-i primesc în cont. E mai elegant aşa.

Rep. - Ce ai face dacă după un meci ai primi mai mulţi bani decât e baremul?

I.K. - Aş returna diferenţa imediat.

Rep. - Care e visul tău ca arbitru?

I.K. - Sper să ajung într-o bună zi la un turneu final de campionat european, mondial sau la Jocurile Olimpice. Ar fi ca un vis împlinit pentru mine.